Sari la conținut

Comunitatea Statelor Independente

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Pagina „CSI” trimite aici. Pentru o companie vedeți CSi.
Pagina „CIS” trimite aici. Pentru alte sensuri vedeți CIS (dezambiguizare).
Comunitatea Statelor Independente
CSI
Содружество Независимых Государств
Drapel[*]​Stemă
Drapel[*]Stemă
Geografie
Suprafață 
 - totală22100843 (inclusiv Ucraina) km²
Cel mai mare orașMoscova
Populație
Densitate12,6 loc/km²
 - Estimare 2012279,506,578 (inclusiv Ucraina)
Limbi oficialerusă
Guvernare
CapitalaMinsk (sediu)
Istorie
Creare21 decembrie 1991
Organizația Tratatului de Securitate Colectivă15 mai 1992
Zonă de comerț liberă1994
Economie
PIB (PPC)2013
 - Total$2,808.844 mlrd.
 - Pe cap de locuitor$10,113
PIB (nominal)2013
Monedă
Coduri și identificatori
Prezență online
site web oficial
canal YouTube

Comunitatea Statelor Independente (abreviat CSI; în rusă Содружество Независимых Государств; СНГSodrujestvo Nezavisimîh Gosudarstv) este o organizație regională formată din 8 din cele 15 foste republici federale ale Uniunii Sovietice, excepțiile fiind cele trei țări baltice: Estonia, Letonia și Lituania, precum și 3 țări care au părăsit organizația: Georgia (→2009), Ucraina (→2018) și Republica Moldova (→2023). Turkmenistanul are statut de membru asociat începând cu anul 2005.

Comunitatea Statelor Independente este constituită pe baza mai multor principii ca:

  • recunoașterea reciprocă și respectarea suveranității statelor-membre
  • egalitatea în drepturi
  • neamestecul în treburile interne
  • renunțarea la aplicarea forței.[1]

CSI a fost înființat de conducerile Republicii Sovietice Federative Socialiste Ruse, Belarusiei și Ucrainei, prin semnarea, pe 8 decembrie 1991, în Viskuli (Pădurea Białowieża), Acordul privind înființarea Comunității Statelor Independente" (cunoscut ca Acordurile de la Belaveja).

Cei 11 membri fondatori ai CSI sunt: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan, Republica Moldova, Rusia, Tadjikistan, Turkmenistan, Ucraina și Uzbekistan. În decembrie 1993 s-a alăturat și Georgia, în circumstanțe controversate, în urma unui război civil în care trupele rusești au intervenit de partea guvernului lui Șevardnadze. În urma evenimentelor din august 2008, când trupele rusești au intervenit din nou în Georgia, pentru susținerea regimurilor separatiste sud-osetine și abhaze, parlamentul georgian a votat în unanimitate retragerea Georgiei din CSI, pe data de 14 august 2008, care a intrat în efect un an mai târziu, în august 2009. Ca urmare a anexării Crimeii de către Rusia, Ucraina s-a retras din CSI în martie 2014, în timp ce reprezentanții acestora au fost retrași în mai 2018.[2]

Georgia, Ucraina, Azerbaidjan și Republica Moldova au fondat GUAM în 1997, ca o organizație care încearcă să împiedice influența rusească în fostele republici sovietice. În 1999, Uzbekistanul a aderat la organizație, însă pe 5 mai 2005, a anunțat președinția în exercițiu (la acel moment moldoveană) că se retrage din organizație.

În 2023, Republica Moldova a părăsit CSI după ce Parlamentul Republicii Moldova a denunțat anumite acorduri CSI și a părăsit Adunarea Interparlamentară a CSI.

Printre acordurile denunțate a fost și Acordul privind interacțiunea în domeniul preîntâmpinării și lichidării consecințelor situațiilor excepționale cu caracter natural și tehnogen ce a fost semnat la Minsk la data de 22 ianuarie 1993

În același timp, Republica Moldova menține relații interparlamentare cu statele membre AIP CSI la nivel bilateral, inclusiv pe linia grupurilor de prietenie.[3]

Întâlniri ale șefilor de stat ai CSI

[modificare | modificare sursă]
  • decembrie

KazahstanDECEMBRIE 1991

Almaty

Potențialul economic al CSI

[modificare | modificare sursă]

CSI împreună cu China și SUA dețin 80% din rezervele de cărbuni ale planetei. CSI se înscrie între cele mai mari producătoare de cărbuni din lume, deținând totodată, intre 1/3 și 2/3 din rezervele mondiale certe și probabile, din care 90% sunt localizate în partea asiatică. Producția a crescut de la 66 milioane de tone în 1940 la 260 de milioane tone în 1950, pentru ca în anul 1991 să atingă 700 de milioane de tone (70% cărbune superior), urmând apoi o ușoară scădere (650 de milioane tone în 1992, circa 500 de milioane de tone în 1996 și circa 443 de milioane de tone în 2000), dar menținându-se ca al treilea producător mondial.

Referințe și note

[modificare | modificare sursă]