Sari la conținut

Ceriu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Ceriu

LantanCeriuPraseodim
-
 
 
58
Ce
 
               
               
                                   
                                   
                                                               
                                                               
Ce
Th
Tabelul completTabelul extins
Informații generale
Nume, Simbol, Număr Ceriu, Ce, 58
Serie chimică lantanide
Grupă, Perioadă, Bloc La, 6, l
Densitate 6689 kg/m³
Culoare Argintiu
Număr CAS 7440-45-1[1][2]  Modificați la Wikidata
Număr EINECS
Proprietăți atomice
Masă atomică 140,116 u
Rază atomică 185 pm
Rază de covalență pm
Rază van der Waals pm
Configurație electronică [Xe]4f26s2
Electroni pe nivelul de energie 2, 8, 18, 19, 9, 2
Număr de oxidare 3, 4
Oxid
Structură cristalină cubică
Proprietăți fizice
Fază ordinară solidă
Punct de topire 798°C ; 1081 K
Punct de fierbere 3426°C ; 3699 K
Energie de fuziune kJ/mol
Energie de evaporare 414 kJ/mol kJ/mol
Temperatură critică  K
Presiune critică  Pa
Volum molar m³/kmol
Presiune de vapori
Viteza sunetului 2100 m/s la 293,15 K m/s la 20 °C
Forță magnetică
Informații diverse
Electronegativitate (Pauling) -2,483 V (Ce3+ + 3e- → Ce)
Scala Pauling1,12
Capacitate termică masică J/(kg·K)
Conductivitate electrică S/m
Conductivitate termică =11,4 W/(m · K) W/(m·K)
Prima energie de ionizare 534,4 kJ/mol kJ/mol
A 2-a energie de ionizare 1050 kJ/mol kJ/mol
A 3-a energie de ionizare 1949 kJ/mol kJ/mol
A 4-a energie de ionizare 3547 kJ/mol kJ/mol
A 5-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_5}}} kJ/mol
A 6-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_6}}} kJ/mol
A 7-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_7}}} kJ/mol
A 8-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_8}}} kJ/mol
A 9-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_9}}} kJ/mol
A 10-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_10}}} kJ/mol
Precauții
NFPA 704
Unitățile SI și condiții de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel.

Ceriul este un element chimic din tabelul periodic care are simbolul Ce și numărul atomic 58.


Computed Tomography Solution for Automotive Components

A narrow x-ray beam is quickly spun around a patient’s body during a procedure known as “computed tomography,” or CT. This produces signals that are then analyzed by the machine’s computer to create cross-sectional images, or “slices,” of the patient’s body. These sections, which are known as tomographic pictures, can provide a clinician with more specific information than traditional x-rays. A three-dimensional (3D) image of the patient can be created once a number of successive slices have been collected by the machine’s computer. This makes it easier to identify the patient’s basic anatomy as well as any potential tumors or anomalies.

How does CT work? A CT scanner employs a motorized x-ray source that spins around the circular opening of a donut-shaped frame called a gantry, in contrast to a traditional x-ray, which uses a stationary x-ray tube. In a CT scan, the patient is lying on a bed that gently rotates across the gantry as a narrow beam of x-rays is shot into the body by the x-ray tube. Special digital x-ray detectors, which are placed immediately across from the x-ray source, are used in CT scanners in place of film. The detectors catch the x-rays as they leave the patient and send them to a computer.

Each time the x-ray source completes one full rotation, the CT computer uses sophisticated mathematical techniques to construct a two-dimensional image slice of the patient. The thickness of the tissue represented in each image slice can vary depending on the CT machine used but usually ranges from 1-10 millimeters. When a full slice is completed, the image is stored and the motorized bed is moved forward incrementally into the gantry. The x-ray scanning process is then repeated to produce another image slice. This process continues until the desired number of slices is collected.

The computer can either display the image slices separately or stack them to create a 3D image of the patient that displays the skeleton, organs, tissues and any anomalies the doctor is hoping to spot. This approach has various benefits, including the ability to rotate the 3D image in space or to see slices one after the other, which makes it simpler to pinpoint the precise location of a potential problem.

Întrebuințările ceriului:

Ceriul a fost descoperit în Suedia de către Jöns Jakob Berzelius și Wilhelm von Hisinger, și, pe plan independent, în Germania de către Martin Heinrich Klaproth, ambele descoperiri fiind făcute în 1803. Ceriul a fost astfel denumit de către Berzelius după asteroidul Ceres, descoperit cu doi ani mai devreme (1801).

Circumstanțe

[modificare | modificare sursă]

Ceriul este cel mai răspândit element aparținând pământurilor rare, alcătuind aproximativ 0.0046% din scoarța terestră, judecând după greutate. Se găsește în unele minerale, incluzând alanit (cunoscută și sub denumirea de ortit)—(Ca, Ce, La, Y)2(Al, Fe)3(SiO4)3(OH), monazit(-Ce) (Ce,La,Th,Nd,Y)PO4, bastnasit (Ce,La,Y)CO3F, hidroxilbastnasit (Ce,La,Nd)CO3(OH,F), rabdofan (Ce,La,Nd)PO4ˑ2/3H2O, zircon (ZrSiO4), și sinchisita Ca(Ce,La,Nd,Y)(CO3)2F. Monazitul si bastnasitul sunt în prezent cele mai importante surse de ceriu.

Ceriul este cel mai des obținut printr-un proces de schimb ionic, ce folosește nisip monazitic drept sursă de ceriu.

Sulfat de ceriu

Ceriul are două stări de oxidare cu largă răspândire: +3 si +4. Cel mai întâlnit compus al ceriului este oxidul de ceriu (IV) (CeO2), care este folosit drept "fardul bijutierului" și, de asemenea, în pereții unor cuptoare cu funcție de auto-curățare. Doi răspândiți agenți oxidanți folosiți în titrări sunt sulfura de amoniac de ceriu (IV) (sufra de amoniu ceric, (NH4)2Ce(SO4)3) și nitratul de amoniac de ceriu (IV) (nitrat de amoniu ceric, (NH4)2Ce(NO3)6). Ceriul formează, de asemenea, o clorură, CeCl3 sau clorura de ceriu (III), folosită pentru facilitarea reacțiilor în grupurile carbonice din chimia organică. Alți compuși includ carbonat de ceriu (III) (Ce2(CO3)3), fluorură de ceriu (III) (CeF3), oxid de ceriu (III) (Ce2O3), precum și sulfat de ceriu (sulfat ceric, Ce(SO4)2).

Ceriul natural este compus din trei izotopi stabili și un izotop radioactiv; 136Ce, 138Ce, 140Ce, și 142Ce cu 140Ce fiind cel mai abundent (88.48% abundență naturală). Douăzeci-și-șapte de radioizotopi au fost descoperiți, cel mai {abundent și/sau stabil} fiind 142Ce cu un timp de înjumătățire mai mare decât 5×1016 ani, 144Ce cu un timp de înjumătățire de 284.893 de zile, 139Ce cu un timp de înjumătățire de 137.640 de zile și 141Ce cu un timp de înjumătățire de 32.501 de zile. Toți izotopii radioactivi rămași au timpii de înjumătățire mai mici decât 4 zile, din care majoritatea au timpii de înjumătățire mai mici decât 10 minute. Și acest element are, de asemenea, două meta stări.

Izotopii ceriului au o masă atomică ce variază intre 123 u (unitate de masă atomică) (123Ce) și 152 u (152Ce).

Ceriul, ca toate pământurile rare, are un grad redus, până la mediu de toxicitate. Ceriul este un puternic agent reductiv și este spontan inflamabil la contactul cu aerul intre 65-80 °C. Fumul rezultat în urma arderii ceriului este toxic. Apa nu se folosește în stingerea focurilor de ceriu, deoarece, acestea reacționează, formând hidrogen gazos. Muncitorii expuși la ceriu au semnalat mâncărimi, sensibilitate la căldură și leziuni ale pielii. Animalele injectate cu doze considerabile de ceriu au murit datorită accidentelor cardiovasculare.

Oxidul de ceriu(IV) este un agent puternic oxidant, la temperaturi înalte și va reacționa cu materiale organice combustibile. Ceriul nu este radioactiv, dar ceriul comercial impur poate conține mici cantități de thoriu, care este radioactiv. Ceriul nu servește nici o funcție biologică cunoscută.

  1. ^ cerium (în engleză), Global Substance Registration System, accesat în  
  2. ^ CAS Common Chemistry, accesat în  

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Ceriu
Wikţionar
Wikţionar
Caută „cerium” în Wikționar, dicționarul liber.