Nord Stream este o pereche de conducte de gaze naturale din Rusia către Germania. Nord Stream leagă portul rusesc Vyborg de portul german Greifswald, pe o distanță de 1.200 de kilometri, pe sub Marea Baltică[1]. Conducta va intra în funcțiune în anul 2011[1] și va avea o capacitate anuală de 27,5 miliarde de metri cubi, iar a doua conductă, paralelă cu prima, care va fi gata până în 2012, va permite dublarea cantităților transportate, la 55 miliarde de metri cubi[2].

Traseul Nord Stream

Proiectul este gestionat de societatea Nord Stream înregistrată în Elveția și deținută în proporție de 51% de Gazprom[1]. Mai dețin participații companiile germane Wintershall Holdings și E.ON Ruhrgas (câte 20%) și societatea olandeză Gasunie (9%)[1]. În proiect ar putea fi cooptată și compania franceză GDF Suez[1].

Mai multe țări, printre care Estonia, Polonia, Suedia și Finlanda sunt ostile proiectului, considerând că acesta prezintă riscuri de mediu[1]. Polonia se teme că va pierde profiturile pe care le obține din tranzitul gazului rusesc[1].

Conducta a fost inaugurată la data de 6 septembrie 2011[3].

  1. ^ a b c d e f g Schroeder asigura ca Nord Stream va intra in functiune in 2011, asa cum este programat[nefuncțională], 28 mai 2009, standard.ro, accesat la 28 mai 2009
  2. ^ Gazprom vrea 30% din piata europeana a gazului pana in 2015[nefuncțională], 19 mai 2009, standard.ro, accesat la 28 mai 2009
  3. ^ A fost inaugurat Nord Stream. Gazul rusesc ajunge direct în Occident, “șuntând” Ucraina, Belarus și Polonia Arhivat în , la Wayback Machine., 6 septembrie 2011, Oana Pavelescu, jurnalul.ro, accesat la 7 septembrie 2011

Legături externe

modificare