Sari la conținut

Acid fluoroantimonic

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Acid Fluoroantimonic
Molecula 3D
Molecula 3D
Denumiri
Identificare
Număr CAS16950-06-4
PubChem CID6337100
Informații generale
Formulă chimicăHSbF₆
Aspectlichid gros, ușor colorat
Masă molară236,808 g/mol
Proprietăți
Densitate3 g/cm3
Starea de agregarelichid
Punct de topireNedefinit, datorită naturii sale extrem de reactive
Punct de fierbereSe descompune rapid în prezența H₂O
SolubilitateReacție exotermă cu apa
Duritate (Scara Mohs)0
Sunt folosite unitățile SI și condițiile de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel.

Acidul fluoroantimonic HSbF
6
este o mixtură a doi compuși: acid fluorhidric (HF) și pentafluorură de stibiu (SbF
5
) în diferite proporții.[1] Raportul de 1:1 alcătuiește unul dintre cei mai puternici superacizi, superacid ce protonează hidrocarburile la stadiul de carbo-cation și hidrogen (H
2
).

Generalități

[modificare | modificare sursă]

Reacția dintre HF și SbF
5
este exotermă.

HF eliberează un proton (H+), iar baza sa conjugată (F) intră în structura anionului SbF
6
, anion considerat compus noncoordinativ datorită faptului că este un foarte slab agent nucleofilic și de asemenea o bază foarte slabă. Acest anion cu structură octaedrică are protonul complet liber fapt ce determină aciditatea sa de 2×1019 ori mai puternică față de acidul sulfuric.

2 compuși au fost izolați din mixtura de HF-SbF5. amîndoi cercetați prin metoda cristalografiei cu raze X: [H2F+][Sb2F11] și [H3F2+][Sb2F11].În ambii compuși anionul este Sb2F11.[2]

Comparație cu alți acizi

[modificare | modificare sursă]

Următoarele valori au la bază scara acidității Hammett:

Acest acid protonează aproape orice compus organic.În 1967, Bickel and Hogeveen arată că HF-SbF5 îndepărtează H2 din izobutan și metanul din neopentan:[3][4]

(CH3)3CH + H+ → (CH3)3C+ + H2
(CH3)4C + H+ → (CH3)3C+ + CH4

HF-SbF5 este rapid descompus de către apă reacție ce este explozivă.Reacționează cu toți solvenții cunoscuți.

  1. ^ Olah, G. A.; Prakash, G. K. S.; Wang, Q.; Li, X. “Hydrogen Fluoride–Antimony(V) Fluoride” in Encyclopedia of Reagents for Organic Synthesis (Ed: L. Paquette) 2004, J. Wiley & Sons, New York. DOI: 10.1002/047084289.
  2. ^ Mootz, D.; Bartmann, K. (). „The Fluoronium Ions H2F+ and H3F2+: Characterization by Crystal Structure Analysis”. Angewandte Chemie, International Edition in English. 27: 391–392. doi:10.1002/anie.198803911. 
  3. ^ Bickel, A. F.; Gaasbeek, C. J.; Hogeveen, H.; Oelderik, J. M.; Platteeuw, J. C. (). „Chemistry and spectroscopy in strongly acidic solutions: reversible reaction between aliphatic carbonium ions and hydrogen”. Chemical Communications. 1967: 634–5. doi:10.1039/C19670000634. 
  4. ^ Hogeveen, H.; Bickel, A. F. (). „Chemistry and spectroscopy in strongly acidic solutions: electrophilic substitution at alkane-carbon by protons”. Chemical Communications. 1967: 635–6. doi:10.1039/C19670000635.