Sari la conținut

Ideal

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Termenul ideal se referă, în general, la tot acel propriu sau relaționat cu conceptul idee; idee, prin urmare, fiind orice reprezentare mentală care se relationează cu ceva real.

Termenul ideal se poate referi la:

  • ideal filozofic ca principiu sau ca valoare realizabilă, foarte dorit;
  • ideal platonic, concept filozofic formulat de filozoful grec Platon în secolul al IV-lea î.Cr.;
  • un act de reprezentare mentală a realității, care este fundament în Idealism
  • ideal al unui inel, în teoria inelelor, un subansamblu al unui inel, care îndeplinește anumite condiții.
  • conceptul de ideal prim, în algebra abstractă, ideal al unui inel, care este o generalizare a conceptului de număr prim;
  • ansamblu ideal, în teoria ordinei un caz particular de ansambluri minimale într-o ordine dată;
  • colecție de ansambluri, în teoria mulțimilor, o colecție de ansambluri considerată ca fiind mică sau nesemnificativă;
  • lanț ideal, ca cel mai simplu model pentru a descrie un polimer;
  • gaz ideal, un gaz ipotetic cu anumite proprietăți simplificate care permite o formulare lejera de legi și de teorii;
  • soluție sau, altfel spus, la o soluție ideală, o soluție care îndeplinește Legea lui Raoult;

Alte științe

[modificare | modificare sursă]
  • transformator ideal, un transformator electric cu ipotetice calități de "rezistenta zero" și flux magnetic perfect;
  • rezultatul final ideal, cea mai bună soluție posibilă în contextul metodologiei TRIZ;
  • experiment ideal, numit și experiment mental (sau, altfel spus, imaginar);
  • idealul de sine, unul din subsistemele care, în cadrul teoriilor psihanalizei, formează "super-ego"-ul;
  • Nuevo Ideal, numele unui municipiu și al unei populații din statul Durango (Mexic);
  • Ideal, un oraș din statul Georgia (Statele Unite ale Americii);

Recreere și sport

[modificare | modificare sursă]
  • Ideal, un grup german de rock de pe la începutul anilor 1980, ca parte al lui Neue Deutsche Welle;
  • Ideal, un cvartet din Texas rhythm & blues de pe la sfârșitul anilor 1990;
  • Echipa Ideală a Americii, o selecție de jucători de fotbal realizată de cotidianul uruguayan El Pais (Țara);
  • Idéal Club Casablanca, o echipă marocană de fotbal, care intre timp a dispărut;
  • Ideal, o serie de televiziune de-a BBC lansată în Marea Britanie în 2005;

Companii și relaționate

[modificare | modificare sursă]
  • Ideal Versicherung, o companie germană de asigurări, cu sediul la Berlin;
  • iDEAL Recordings, o companie discografică suedeză cu sediul în Göteborg;
  • Ideal Toy Company, o companie americană de jucării, în prezent dispărută;
  • Ideal-Jawa o companie indiană constructoare de motociclete, în prezent dispărută;
  • Ideal, o marca de pâine a grupului Bimbo;

Alte utilizări

[modificare | modificare sursă]
  • Ideal, un ziar regional editat / publicat în Granada (Spania);
  • oraș ideal, un concept urbanistic;
  • concurs ideal (suprapunere ideală), un concept de drept penal;
  • un soi de struguri de masă alb, numit și italian;
  • IDEAL, un standard olandez relaționat cu online banking prin Internet.
  • IDEAL (Inițiativa pentru Diversitate în Educație și Leadership Scholars Fond) un program nord-american de burse pentru minorități.
Dezambiguizare Pagina aceasta de dezambiguizare listează articolele care au titluri identice sau susceptibile de confuzie.
Dacă ați ajuns aici prin intermediul unei legături interne care trebuia să trimită direct la un articol, vă rugăm să o corectați.