Sari la conținut

Ion C. Cantacuzino

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Ion C. Cantacuzino
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Iași, Moldova Modificați la Wikidata
Decedat (52 de ani) Modificați la Wikidata
Viena, Austro-Ungaria Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațiepolitician Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata

Ion C. Cantacuzino (n. 12 septembrie 1825, Iași – d. 20 aprilie 1878, Viena) a fost un politician și ministru român. Era fiul caimacanului Constantin Cantacuzino și al Zoei Slătineanu, cât și nepot al lui Ion Ghica.

După ce a studiat la Paris, s-a întors în țară, unde a îndeplinit demnități publice: inițial ca ajutor de șef în secția franceză a Ministerului Afacerilor Străine, apoi în magistratură, unde a avansat până la funcția de președinte al Curții de Apel din București, în 1858.

S-a implicat în politică, fiind membru al Adunării ad-hoc (1857) și al Adunării Elective din Muntenia, în ianuarie 1859. După Mica Unire, a fost ministru în mai multe guverne (la justiție, culte și instrucțiune publică) și președinte al Curții de Casație.

Ulterior, făcând parte din coaliția care l-a răsturnat pe Alexandru Ioan Cuza de la conducerea țării, a fost apoi ministru de justiție în trei guverne consecutive:

  • Neagoe, Stelian (), Istoria guvernelor României de la începuturi - 1859 până în zilele noastre - 1995, București: Editura Machiavelli, p. 41 
  • Mamina, Ion; Bulei, Ion (), Guverne și guvernanți (1866 - 1916), București: Editura Silex, pp. 14–18, 175–176 


Format:Guvernele Lascăr Catargiu