Sari la conținut

Lăutar

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Pentru filmul regizat de Emil Loteanu, vedeți Lăutarii.
Taraf de lăutari din Bucureștiul vechi, ilustrație care apare la pagina 521 din cartea Istoria Bucurescilor scrisă de Gheorghe Ionescu-Gion

Lăutarul este un muzicant popular care cântă la un instrument cu coarde, de obicei într-un taraf.

Cuvântul lăutar vine de la instrumentul muzical cu coarde numit lăută. În prezent cuvântul lăutar se referă și la alte categorii de muzicieni, precum interpreții vocali.

La începutul secolului XIX în București și Chișinău existau ateliere de lăute și alte instrumente de muzică. La Chișinău boierul Bartolomeu avea un taraf permanent de lăutari. Unul dintre cei mai vestiți lăutari a fost Barbu Lăutaru. Tarafurile erau în general disponibile pe plată pentru orice fel de ocazii, dar unele erau specializate : existau tarafuri de petrecere (botezuri, nunți, aniversări), altele de restaurant, unele de tânguială (pentru funeralii).

Bibliografie suplimentară

[modificare | modificare sursă]
  • Constantin Bobulescu, Lăutarii noștri: din trecutul lor: schiță istorică asupra muzicei noastre naționale corale cum și asupra altor feluri de muzici, Editura Tipografia Națională, București, 1922
  • Viorel Cosma, Figuri de lăutari, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor, București, 1960
  • Viorel Cosma, Lăutarii de ieri și de azi, Editura "Du Style", București, ediția a II-a, 1996 - ISBN 973-92460-5-2
  • Viorel Cosma, București, citadela seculară a lăutarilor români (1550-1950), 2009

Legături externe

[modificare | modificare sursă]