Sari la conținut

displăcea

De la Wikționar, dicționarul liber

Variante

Etimologie

Din italiană dispiacere (după plăcea).

Pronunție

  • AFI: /dis.pləˈʧe̯a/


Verb


Conjugarea verbului
displăcea
Infinitiv a displăcea
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
displac
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să displacă
Participiu displăcut
Conjugare II
  1. (v.intranz.) a nu-i plăcea, a nu agrea.

Cuvinte derivate


Traduceri

Anagrame

Referințe