Sari la conținut

Anii de călătorie

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Calfe în uniforme tradiționale

Anii de călătorie (Wanderjahre) se referă la tradiția calfelor de a călători timp de mai mulți ani după terminarea uceniciei ca meșteșugari.[1] Tradiția datează din perioada medievală și este urmată astăzi în țările vorbitoare de limba germană. În Insulele Britanice tradiția s-a pierdut și a rămas numai titlul de calfă ca o amintire a obiceiului tinerilor meseriași de a călători prin țară.[2] În mod normal perioada minimă de călătorie a unei calfe este de trei ani și o zi. Meseriile pentru care se solicita efectuarea acestei călătorii erau confecționarea de acoperișuri, prelucrarea metalelor, dulgherie și tâmplărie, producerea de pălării și confecționarea de instrumente muzicale sau de orgi.

Origini istorice

[modificare | modificare sursă]

În perioada medievală ucenicul depindea de un meșter, de obicei, pentru un termen fix de șapte ani. El locuia în casa meșterului, primind o remunerație sub formă de produse alimentare, cazare și formare profesională. Un ucenic nu putea percepe o plată pentru ziua de lucru (cuvântul francez journée se referă la intervalul de timp de o zi); în Germania era un lucru normal ca ucenicul să plătească o taxă (în germană: Lehrgeld) pentru ucenicie. După anii de ucenicie (germană: Lehrjahre, literalmente „ani de învățare”) ucenicul era exonerat de obligațiile sale (în germană: Freisprechung, „eliberare”). Breslele, cu toate acestea, nu permiteau unui tânăr meseriaș fără experiență să fie promovat la rangul de meșter — el putea alege doar să fie angajat, dar mulți alegeau în schimb să călătorească pentru a munci.[3]

În unele părți ale Europei, precum Germania din Evul Mediu târziu, călătoria calfei (Geselle) dintr-un oraș în altul pentru a câștiga experiență, lucrând în diferite ateliere, reprezenta o parte importantă a formării unui meșter aspirant.[4] Tâmplarii din Germania au păstrat tradiția calfelor de a călători chiar și astăzi, deși doar o mică minoritate încă o mai practică.

În Evul Mediu, numărul de ani petrecuți în călătorie diferea în funcție de meserie. Numai după trecerea unei jumătăți a anilor de călătorie a unei calfe (în germană: Wanderjahre, literalmente „ani de rătăcire”) meseriașul se putea înregistra într-o breaslă pentru a obține dreptul de a fi meșter aspirant. După încheierea anilor de călătorie, el trebuia să se stabilească într-un atelier al breslei și după alți câțiva ani (în germană: Mutjahre, la propriu „ani de curaj”) i se permitea să-și confecționeze capodopera lui (în germană: Meisterstück) și să o prezinte breslei. Cu acordul ei, el urma să fie promovat ca meșter al breslei și i se permitea să-și deschidă propriul atelier în oraș.


Anii de călătorie în arte

[modificare | modificare sursă]
  • Cântecul australian „Waltzing Matilda” este bazat pe „Walz”-ul calfei călătoare".[5]
  • Există multe cântece ale calfelor călătoare inspirate din „Walz”.
  • Gustav Mahler a compus Cântecele unui ucenic rătăcitor
  • Romanul Wilhelm Meisters Wanderjahre (Anii de ucenicie ai lui Wilhelm Meister) al lui Goethe
  • În romanul Mara (1894) al lui Ioan Slavici măcelarul Națl Hubăr pleacă într-o călătorie de doi ani pentru a putea fi avansat de la calfă la meșter.

Calfe celebre

[modificare | modificare sursă]

Următoarele persoane sunt cunoscute că au încheiat o perioadă de călătorie pe post de calfă:

  • August Bebel (tstrungar) – fondator al Partidului Social-Democrat din Germania
  • Jakob Böhme (cizmar) – mistic și filosof creștin
  • Albrecht Dürer (pictor) – pictor și gravor german, mai târziu artist celebru
  • Fundația Friedrich Ebert (producător de șei) – primul președinte al Republicii de la Weimar
  • Adam Opel (mecanic) – producător de mașini de cusut și de biciclete. În următoarea generație firma lui a devenit cunoscută pentru fabricarea de automobile.
  • Wilhelm Pieck (tâmplar) – primul președinte al RDG
  1. ^ Tomas Munita (). „Cleaving to the Medieval, Journeymen Ply Their Trades in Europe”. New York Times.  Mai multe valori specificate pentru |work= și |newspaper= (ajutor)
  2. ^ Spiegel Online International 05/17/2006 "Craftsmen Awandering"
  3. ^ Sir Robert Harry Inglis Palgrave (). Dictionary of political economy. Macmillan and co. p. 491. Accesat în . 
  4. ^ Sabine Baring-Gould (). Family names and their story. Seeley & co., limited. pp. 127–8. Accesat în . 
  5. ^ Harry Hastings Pearce (). On the origins of Waltzing Matilda (expression, lyric, melody). Hawthorn Press. p. 13. Accesat în . 

Legături externe

[modificare | modificare sursă]