Sari la conținut

Pleiadele

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Messier 45 / M 45 / Cele 7 surori / Cloșca cu pui / Pleiadele
Date despre Obiectul Messier
Constelație: Taurul
Ascensie dreaptă 3h 47m 24s
Declinație: +24° 7′
Distanță: 440 al (135 pc)
Pleiadele, un roi stelar deschis dominat de stele fierbinți albastre înconjurate de reflecțiile nebulozității.

Pleiadele (Messier 45 / M 45, precum și NGC 1432/35) este un roi stelar deschis care face parte din Catalogul Messier, întocmit de astronomul francez Charles Messier. Este unul dintre cele mai cunoscute obiecte Messier de pe cerul nopții, alături de Praesepe și Hyadele (Ploioasele). În română, roiul deschis Pleiadele este cunoscut și sub denumirea de Cloșca cu pui.

Denumirea românească a roiului stelar Pleiadele este împrumutată din franceză: pléiades,[1] iar aceasta, la rândul ei, este împrumutată din greaca veche: pleias, pleiados, „constelație cu șapte stele”,[2] prin intermediul limbii latine: Pleias (Plias), Plēiadēs.[3] Se face referire la „cele șapte fiice ale lui Atlas și ale Pleionei, urmărite prin munți de vânătorul Orion și salvate de Jupiter, care le strămută pe bolta cerului, transformate în stele”.[3]

Hartă a principalelor nouă stele care fac parte din roiul Pleiadele

Azi se pot număra, în acest roi, circa 3.000 de stele, dintre care o duzină sunt vizibile cu ochiul liber. Roiul stelar se întinde pe 2°, adică echivalentul a 4 diametre aparente lunare.

Densitatea roiului este relativ slabă în raport cu alte roiuri deschise. Vârsta roiului este estimată la 100 de milioane de ani, însă nu va trăi prea mult deoarece se va separa în următorii 250 de milioane de ani, în parte din cauza slabei sale densități (aici este vorba despre viața roiului și nu despre cea a stelelor componente).

Cele 9 stele cele mai strălucitoare din roi își trag numele din cele ale 7 surori și ale părinților lor. Magnitudinea lor este cuprinsă între 2,86 și 5,44, prin urmare accesibilă cu ochiul liber. Asterope are particularitatea de a fi o stea dublă.

Principalele componente ale roiului sunt:

Stele ale roiului Pleiadele
Nume Desemnarea Magnitudine aparentă Tip spectral
Alcyone Eta (25) Tauri 2,86 B7IIIe
Atlas 27 Tauri 3,62 B8III
Electra 17 Tauri 3,70 B6IIIe
Maia 20 Tauri 3,86 B7III
Merope 23 Tauri 4,17 B6IVev
Taygete 19 Tauri 4,29 B6V
Pleione 28 (BU) Tauri 5,09 (var.) B8IVep
Celaeno 16 Tauri 5,44 B7IV
Asterope 21 Tauri 5,64 B8Ve
22 Tauri 6,41 B9V
18 Tauri 5,65 B8V

Istoria descoperirii constelației

[modificare | modificare sursă]

În Preistorie

[modificare | modificare sursă]
Discul ceresc de la Nebra

În Antichitatea clasică

[modificare | modificare sursă]
  • Cea mai veche referire scrisă în Antichitate a acestui corp ceresc o avem de la Hesiod[4] (700 î.Hr.). În epoca lui Hesiod, se credea în influența acestei constelații asupra agriculturii (așa cum este considerată uneori Luna, în zilele noastre). Perioada apusului Pleiadelor, la începutul lui noiembrie, marca, potrivit lui Hesiod, începutul iernii[5]
  • Arabii asociau constelația cu anotimpul uscat și foarte călduros. Numele constelației este în arabă الثريا, citit: ATHURAYA.

În Epoca Modernă

[modificare | modificare sursă]
  • Diferite popoare europene (de exemplu, englezi, germani, români) îl denumesc „Cloșca cu puii”. Deseori, în Europa este denumit „Șapte surori”.
  • La 4 martie 1769, Charles Messier a adăugat acest roi în catalogul său astronomic, cu indicativul M45.
  • În 1846, astronomul german Johann Heinrich von Mädler nota că stelele nu au o mișcare măsurabilă, una în raport cu cealaltă. El a dedus de aici că ele formează centrul unui sistem stelar mult mai larg, din care Alcyone ar fi cea mai apropiată de centru. Ipoteza a fost respinsă de ceilalți astronomi.
    Se reține, totuși, că ele se deplasează în grup.
  • Primele fotografii ale roiului au scos în evidență un nor de praf în jurul stelelor.
    Această nebuloasă reflectă lumina acestor stele, situate în apropiere sau în interiorul ei.
  • Cea mai strălucitoare parte a fost descoperită la 19 octombrie 1859 de Ernst Wilhelm Tempel, în jurul stelei Meropei; nebuloasa a fost repertoriată ca NGC 1435.
  • În 1875, o extensie a norului a fost descoperită în jurul stelei Maia și clasată la NGC 1432. Alte extensii au fost observate în jurul stelei Alcyone, Electra, Celaeno și Taygete în 1880. Structura complexă a norului a fost, în sfârșit, revelată de frații Henry și Isaac Roberts între 1885 și 1888.
  • Această nebuloasă nu este un rest al norului de praf originar care a dat naștere Pleiadelor. Într-adevăr, cele două obiecte nu au aceeași viteză aparentă. Roiul de stele a întâlnit acest nor pe drum.

Cum să-l observi?

[modificare | modificare sursă]
Hartă schematică a cerului

Mulțumită puternicei magnitudini a stelelor care îl compun, acest roi este vizibil cu ochiul liber pe cerul de toamnă. Este situat în constelația Taurul, în apropiere de axa formată de stelele Sirius (Câinele Mare) - Centura lui Orion (Orion) - Aldebaran (Taurul).

În afară de faptul că este un obiect frumos, este și un excelent test de acuitate vizuală! Se disting rapid 5 stele, apoi, pe măsură ce ochiul se acomodează, alte stele apar. Astfel, până la 10-11 stele sunt vizibile dacă sunt îndeplinite condițiile meteo. Cu un binoclu sau un telescop cu un câmp larg, se vor putea vedea mult mai multe stele.

În acest mod roiul va da cea mai mare satisfacție.

Cu telescoape mai puternice sau cu un câmp mai strâmt, doar o parte din roi va fi vizibilă.

Nebuloasa nu se dezvăluie cu adevărat decât în fotografie.

Roiul Cloșca cu puii în literatură

[modificare | modificare sursă]

Roiul stelar Cloșca cu pui este citat în Iliada de Homer, în cântul XVIII (475),[6] în celebra descriere a scutului lui Ahile:[7]

„Cloșca cu puii, Hiadele și Orionul / Cel luminos, ba și Ursul, ce-i zice și Carul cel mare, [...]”

În cultura modernă

[modificare | modificare sursă]
  • Numele roiului, în japoneză Subaru semnifică „unitate”. În 1953, 5 firme japoneze au fuzionat pentru a forma « Fuji Heavy Industries Ltd ». Acest nou grup au adoptat roiul Subaru ca logo al mărcii de automobile.
  • În satele franceze, roiul foarte vizibil pe cerul de sfârșit de vară era numit „la poussinière”[8], tradus în română «cotețul pentru puișori».
  1. ^ Florin Marcu, Constant Maneca, Dicționar de neologisme.
  2. ^ Albert Dauzat, Jean Dubois, Henri Mitterand, Nouveau Dictionnaire étymologique et historique.
  3. ^ a b G. Guțu, Dicționar latin - român.
  4. ^ a b c Messier 45
  5. ^ Serge Lancel, Hannibal, Fayard, 1995, ISBN 2-213-59550-X, p. 131.
  6. ^ Homer, Iliada (1955), p.350.
  7. ^ Homer, Iliada, Cântul XVIII, (463-595), pp.350-354.
  8. ^ Alphonse Daudet, Lettres de mon moulin, Presses Pocket, Paris, 1977, p. 102.
  • Biblia sau Sfânta Scriptură - Ediție jubiliară a Sfântului Sinod - Tipărită cu binecuvântarea și prefața Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București-2001. Versiune diortosită după Septuaginta, redactată și adnotată de Bartolomeu Valeriu Anania, Arhiepiscopul Clujului.
  • Homer, Iliada, în romînește de G. Murnu, Studiu introductiv și comentarii de D.M. Pippidi, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București 1955.
  • Homer, Odiseea, În romînește de G. Murnu, Studiu introductiv și comentarii de D.M. Pippidi, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1956.
  • fr Alphonse Daudet, Lettres de mon moulin, Presses Pocket, Paris, 1977, 308 pagini, ISBN 2-266-00275-9
  • Alphonse Daudet, Scrisori din moara mea - Povestiri de luni, Traducere de Livia Storescu, Prefață de Henri Zalis, Editura pentru Literatură, Colecția BPT, București, 1964, 384 de pagini.
  • G. Guțu, Dicționar latin - român, Editura științifică și enciclopedică, București, 1983.
  • Albert Dauzat, Jean Dubois, Henri Mitterand, Nouveau Dictionnaire étymologique et historique par..., quatrième édition revue et corrigée, Librairie Larousse, Paris - VI, 1977. ISBN 2-03-020210-X
  • Florin Marcu, Constant Maneca, Dicționar de neologisme, ediția a III-a, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1978.
  • en Stephen Jame O'Meara, Deep Sky Companions: The Messier Objects, Cambridge University Press, 1998, ISBN 0-521-55332-6
  • en C. J. Lada, N. D. Kylafits, The Origin of Stars and Planetary Systems, Kluwer Academic Publishers, 1999, ISBN 0-7923-5909-7
  • it A. De Blasi, Le stelle: nascita, evoluzione e morte, CLUEB, Bologna, 2002, ISBN 88-491-1832-5


Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Wikţionar
Wikţionar
Caută „Pleiades” în Wikționar, dicționarul liber.
Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Pleiadele