Sari la conținut

Dem I. Dobrescu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Dem I. Dobrescu
Date personale
Nume la naștereDemetru Ion Dobrescu
PoreclăMituș Adevăruș, Primarul-Mistrie, Primarul-Târnăcop Modificați la Wikidata
Născut1869
Merlari-Jilava , România
Decedat1948, (79 de ani)
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațieactivist pentru drepturile omului
avocat
judecător Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata
Primar al Bucureștiului
În funcție
februarie 1929 – 18 ianuarie 1934

Partid politicPartidul Național Țărănesc
Alma materFacultatea de Drept din București
Profesiejurist, politician țărănist

Demetru Ion Dobrescu (n. 1869, Merlari-Jilava – d. octombrie 1948) a fost un jurist român, primar al Bucureștiului în perioada februarie 1929 - ianuarie 1934.[1]

Dem I. Dobrescu era descendentul unei familii de transilvăneni, ajunși cel mai probabil în Țara Românească cu prilejul revoluției din 1848.[2]

De tânăr a avut un puternic simț juridic și civic, astfel că la vârsta de numai 13 ani a pledat pentru prima oară în fața unui judecător, apărându-și consătenii contra unui arendaș.[1]

După absolvirea liceului „Matei Basarab” s-a înscris la cursurile Facultății de Drept din București. După absolvire, a plecat în Franța pentru specializare, luându-și doctoratul în drept în anul 1894, cu lucrarea L'évolution de L'idée de Droit.[2]

Activitatea profesională

[modificare | modificare sursă]

Întors în țară, a lucrat un timp ca judecător la tribunalul din Iași și apoi ca procuror la tribunalul Ilfov. Calitățile sale i-au fost recunoscute prin alegerea sa ca decan al Baroului capitalei și președinte al Uniunii avocaților.[2]

Mandatul de primar al Bucureștilor

[modificare | modificare sursă]

În 1929 a câștigat alegerile la primăria Capitalei, candidând din partea Partidului Național Țărănesc.[1]

Primariatul lui Dem I. Dobrescu a fost punctul de plecare al procesului de modernizare al Bucureștilor. El s-a opus ideii de a se crea o nouă capitală, fie la Băneasa, conform unui proiect din epocă de a se construi Bucureștii Noi, sau chiar într-o altă regiune a țării, având în vedere că în perioada 1927-1930 se propunea mutarea capitalei la Brașov.[3]

Dem I. Dobrescu a privit misiunea sa ca primar prin prisma urbanismului, astfel că a lărgit multe străzi, inclusiv Calea Victoriei, a construit străzi drepte, le-a îndreptat și le-a lărgit pe cele strâmbe, a construit piețe largi. Și-a publicat vederile în lucrarea Viitorul Bucureștilor, ed. Tribuna Edilitară, 1934.

În mandatul său au fost transformate și modernizate: șoseaua Dudești, strada Colonel Ghica, Șoseaua Colentina, Calea Griviței, Calea Rahovei, Calea Văcărești, Șoseaua Pantelimon etc. Au fost modernizate și mărite Piața Universității și Piața Cercului Militar. S-au executat ample lucrările edilitare de pavaj, apă, iluminare electrică și canalizare, de o amploare nemaiîntâlnită până atunci.[2]

A înființat Muzeul Comunal pentru salvarea vestigiilor trecutului.[1]

Deoarece râul Dâmbovița era sursa de apă potabilă pentru o mare parte dintre bucureșteni, a decis eliminarea scăldatului în râu, construind în acest scop primele ștranduri pentru adulți și ștranduri de nisip pentru copii. Tot pentru a facilita aprovizionarea cu apă potabilă, a instalat fântâni publice la toate colțurile străzilor.[1]

A salubrizat orașul, scoțând mii de vagoane de gunoi acumulat în decursul anilor, și a plantat copaci. Spre uimirea sa, acțiunea de salubrizare s-a izbit de o puternică rezistență. În 1934, Dem I. Dobrescu nota: când luasem măsuri de curățenie în piață, negustorii bucureșteni îmi spuneau în scris: „ce este cu atâta curățenie, domnule primar; noi am trăit veacuri întregi în murdărie și am trăit mai bine decât acum în curățenie”.[4]

Pe plan social, a înființat ceainării și adăposturi gratuite pentru iarnă, destinate oamenilor fără casă, cantine pentru săraci și muncitori. A dispus și identificarea familiilor sărace care să primească ajutor de la primărie.[1]

Odată cu căderea guvernului național-țărănesc si venirea la putere a liberalilor conduși de Ion Gheorghe Duca, una dintre primele măsuri luate de noua putere a fost să încerce să se debaraseze de Dem I. Dobrescu, care li se părea mult prea popular. La 13 noiembrie 1933, a fost suspendat din funcție. Spre surprinderea noilor guvernanți, în București s-au declanșat valuri de proteste populare, la care s-au raliat și numeroși oameni politici influenți. Ca urmare, după o săptămână de suspendare, Dem I. Dobrescu a fost reintegrat în funcție la 26 noiembrie 1933. După asasinarea lui Duca, Carol al II-lea l-a numit ca prim ministru pe Gheorghe Tătărăscu, care l-a concediat definitiv pe primarul Dem I. Dobrescu, la 18 ianuarie 1934. Multe din ideile sale au rămas în stadiu de proiect, între care cele mai ample au fost pavarea totală a Capitalei, asanarea lacurilor[2] și construcția metroului.[1]

A încetat din viață în octombrie 1948, după o grea suferință care îl ținuse la pat vreme de mai mulți ani.[5]

  1. ^ a b c d e f g Povestea „Primarului Târnăcop” care a transformat Bucureștiul în Micul Paris!
  2. ^ a b c d e „Cine a fost Dem I. Dobrescu zis și "Primarul târnăcop"?”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  3. ^ Campusul din Grozăvești-Regie
  4. ^ "Anarhia sufletească" a Bucureștilor
  5. ^ „Dem I. Dobrescu primarul Micului Paris”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  6. ^ Arhiva Națională de Filme
  7. ^ „Academia Romana - Fundatia Nationala pentru Stiinta si Arta”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  • Ioana Părvulescu, Întoarcere în Bucureștiul interbelic, Humanitas, București, 2003