Sari la conținut

Ghiță Licu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Ghiță Licu
Informații generale
Data nașterii 1 decembrie 1945(1945-12-01)
Locul nașterii Fierbinți, România
Data decesului (68 de ani)
Locul decesului București, România
Naționalitate Român
Înălțime 1,86 m
Greutate 92 kg
Post Pivot
Cluburi de seniori*
Ani Club
1964–1980 Dinamo București
Echipa națională
Ani Țară Ap (G)
1966–1976 România 197 (328)
Echipe antrenate
1980–1993 Dinamo București
1995–2006 SC Magdeburg
* Apariții și goluri pentru echipa de club doar în cadrul campionatului intern
# Selecții și goluri la națională până la data de 18 decembrie 2016

Ghiță Licu (n. 1 decembrie 1945, la Fierbinți, d. 8 aprilie 2014)[1] a fost un handbalist român care a făcut parte din lotul echipei naționale de handbal a României, medaliată cu argint la Olimpiada de la Montréal, din 1976, și cu bronz la cea de la München, din 1972. Licu a evoluat pe postul de pivot, iar după retragerea din activitatea de handbalist a activat ca antrenor pentru diferite categorii de vârstă.

Ghiță Licu a început să joace handbal la secția „Tânărul Dinamovist” a clubului „Dinamo”, iar la 18 ani a fost promovat la echipa de seniori Dinamo București, unde și-a petrecut apoi toată cariera de jucător. De la „Dinamo” a fost selecționat la echipa națională, cu care a devenit de două ori campion mondial, în 1970 și 1974. Licu a jucat pentru România începând din 1966 și a luat parte la 197 de meciuri oficiale, în care a înscris în total 328 de goluri.[2] Conform lui Ștefan Birtalan, Licu „a fost cel mai bun apărător pe care l-a avut România”.[3]

Licu a evoluat ca handbalist la Dinamo până în 1980, când și-a încheiat activitatea și a devenit antrenor al clubului, mai întâi secund, sub conducerea lui Oprea Vlase, iar apoi principal.[1] În 1993 a părăsit Dinamo și a plecat în Germania, unde a antrenat mai întâi echipa de tineret a SC Magdeburg, cu care a câștigat în 1996 titlul național pentru această categorie de vârstă.[1] În 1999 a fost numit antrenor secund al echipei de seniori a SC Magdeburg și, alături de antrenorul principal Alfreð Gíslason, a condus echipa spre primul titlu național, obținut în 2001, și spre câștigarea, în 2002, a Ligii Campionilor EHF. Între ianuarie și iunie 2006 a fost antrenorul principal al SCM, după care s-a întors în România.

Ghiță Licu și-a construit o casă la Provița de Sus, unde îngrijea de livadă și de gospodărie.[3] În luna noiembrie 2013 a fost diagnosticat cu cancer și a decedat în noaptea de 8 aprilie 2014.[3]

Club
Ca jucător
  • Campionatul Republican Categoria A:
    • Câștigător: 1965, 1966, 1978
    • Medalie de argint: 1967, 1968, 1969, 1970, 1971, 1972, 1974, 1975, 1976, 1977
    • Medalie de bronz: 1973, 1979
Ca antrenor
  • Handball-Bundesliga:
    • Câștigător: 2001
  • 2. Handball-Bundesliga:
    • Câștigător: 1996
Echipa națională

Distincții individuale

[modificare | modificare sursă]

Pe 1 noiembrie 1975 a făcut parte dintr-o selecționată a lumii care a jucat și câștigat un meci împotriva echipei Republicii Federale Germane, la Dortmund.[4]

În 1970, pentru merite sportive deosebite i s-a conferit titlul de Maestru Emerit al Sportului[5], iar în 1992 a fost declarat antrenor emerit[6]. În anul 2000 i-a fost decernată distincția Medalia națională „Serviciul Credincios” clasa I[7].

Ghiță Licu a fost tatăl handbalistului Robert Licu, care a marcat 1054 de goluri pentru echipa României[8], fiind pe locul 2, după Vasile Stîngă, în clasamentul all-time al României.

  1. ^ a b c „Ghiță Licu – Portret”. Comitetul Olimpic și Sportiv Român. p. ). Accesat în . 
  2. ^ „Palmaresul individual și al echipelor naționale în competițiile interțări 1936-2014” (PDF). Federația Română de Handbal. p. 21 (poz.378). Accesat în . 
  3. ^ a b c Marian Ursescu (). „Uriașul discret » Ghiță Licu s-a stins din viață după o grea suferință, la 68 de ani”. Gazeta Sporturilor. p. 21 (poz.378). Accesat în . 
  4. ^ „PALMARES DATE STATISTICE – RETROSPECTIVĂ – Handbaliști și tehnicieni din România în selecționata lumii” (PDF). Federația Română de Handbal. p. 47. Accesat în . 
  5. ^ „PALMARES DATE STATISTICE – RETROSPECTIVĂ – Handbaliști maeștri emeriți ai sportului (1956–2011)” (PDF). Federația Română de Handbal. p. 50. Accesat în . 
  6. ^ „PALMARES DATE STATISTICE – RETROSPECTIVĂ – ANTRENORI EMERIȚI” (PDF). Federația Română de Handbal. p. 43. Accesat în . 
  7. ^ „ANEXA Nr. 5 / a) Medalia nationalã Serviciul Credincios clasa I”. Monitorul Oficial al României, Anul XII - Nr. 668. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  8. ^ „Palmaresul individual și al echipelor naționale în competițiile interțări 1936-2014” (PDF). Federația Română de Handbal. p. 21 (poz.379). Accesat în . 

Legături externe

[modificare | modificare sursă]