Sari la conținut

Sergiu Grossu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Pentru alte persoane cu numele respectiv, vedeți Grossu.
Sergiu Grossu
Date personale
Născut14 noiembrie 1920
Cubolta, Basarabia, azi în Republica Moldova
Decedat25 iulie 2009 (88 de ani)
București
Căsătorit cuNicole Valéry-Grossu () Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațiescriitor, teolog
Limbi vorbitelimba franceză[1] Modificați la Wikidata
PseudonimSimion Cubolta
StudiiUniversitatea din București
Activitatea literară
Opere semnificativeÎn spatele cortinei de bambus (De la Mao Tzedun la Fidel Castro),
Copiii Gulagului - Cronică a copilăriei oprimate în URSS,
Calvarul României creștine,
Tovarășă învățătoare, Dumnezeu există!

Sergiu Grossu, născut Sergiu Grosu[necesită citare] (n. 14 noiembrie 1920, Cubolta, Basarabia, azi în Republica Moldova – d. 25 iulie 2009, București) a fost un scriitor și teolog român.

Sergiu Grossu s-a născut la 14 noiembrie 1920 la Cubolta, Basarabia, părinții săi fiind Ion și Maria Grossu. În prezent, localitatea Cubolta este în Republica Moldova.

În 1927, familia sa s-a mutat la Bălți, unde Sergiu Grossu a fost coleg de clasă cu Eugen Coșeriu la Liceul de băieți „Ion Creangă” din localitate. A publicat în Viața Basarabiei.[2]

Sergiu Grossu este licențiat în filosofie, filologie modernă și teologie, al Universității din București.

Tânărul licențiat Sergiu Grossu a refuzat să fie profesor în școlile comuniste, pentru a nu fi obligat să-i învețe pe copii materialismul dialectic impus de regimul comunist. Sergiu Grossu a activat clandestin în mișcarea religioasă ortodoxă „Oastea Domnului”, interzisă de regimul comunist.

În anul 1957, s-a căsătorit cu Nicoleta Valeria Bruteanu, nepoată dinspre mamă a lui Iuliu Maniu. În 1959 este arestat și condamnat pe motive politice, la 12 ani de detenție grea. În urma unui decret de grațiere, a fost eliberat din închisoare în 1962.

Împreună cu soția sa, se hotărăște să se refugieze în Occident și cei doi soți reușesc să se stabilească în Franța, în anul 1969.

În Franța s-a consacrat popularizării situației religioase a credincioșilor din România comunistă și din celelalte țări comuniste, denunțând comunismul ca fiind dușmanul lui Hristos în lume.

Începând cu anul 1971, a editat la Paris revista „Catacombes” (1971-1992), care avea drept subtitlu: mesager supraconfesional al „Bisericii Tăcerii”. Împreună cu soția sa Nicole Valéry-Grossu inițiază conferințe la radio (Radio Europa Liberă), precum și în numeroase orașe din Franța[3] și Belgia, pentru a scoate la iveală, în rândul francezilor și belgienilor, adevărata soartă a credincioșilor din țările comuniste.

Revenirea în țară

[modificare | modificare sursă]

După 27 de ani de exil, Sergiu Grossu s-a întors pentru totdeauna la București, la 18 ianuarie 1996, cu sicriul soției sale, Nicoleta Valeria Grossu. La București, el a creat Fundația Foștilor Deținuți Politici „Nicoleta Valeria Grossu”, editura „Duh și adevăr”, și asociația „Centrul de Cultură creștină Nicoleta Valeria Grossu.”

În Chișinău, Sergiu Grossu a fondat Centrul Internațional de Cultură pentru Copii și Tineret „Sergiu Grossu” și a sponsorizat crearea Muzeului Memoriei Neamului, condus de fostul său coleg de clasă, Vadim Pirogan.

Sfârșitul vieții

[modificare | modificare sursă]

Sergiu Grossu s-a stins din viață la data de 25 iulie 2009, la București. A fost înmormântat la cimitirul Sfânta Vineri din București

  • Catacombes 1973 (Almanach de l'Église de Silence), 1973, Éditions Catacombes
  • Lanțul, poezii, 1971
  • O rază de soare, poezii, 1971
  • Pietre de aducere aminte, poezii, 1971
  • Câmpurile de muncă în URSS, 1975
  • Derrière le rideau de bambou (de Mao Tsé-toung à Fidel Castro), 1975, Éditions Catacombes (În românește: În spatele cortinei de bambus, de la Mao Zedong la Fidel Castro)
  • La Technique du regard în Promesses - Revue de réflexions bibliques, N°15, juillet - septembre 1975 (În românește: Tehnica privirii)
  • The Church in today's catacombs, Arlington House, U.S.A., 1976 (În românește: Biserica în catacombele de astăzi)
  • Vania Moisséieff (Le jeune martyr de Volontirovka), 1976, Éditions Catacombes (În românește: Vania Moiseev - tânărul martir din Volontirovka)
  • Infernul chinez, 1976
  • Au fond de l'abîme (Le règne de la haine), 1976, Éditions Apostolat des Éditions (În românește: În fundul abisului, Domnia urii)
  • Les Enfants du Goulag (Chronique de l'enfance opprimé en U.R.S.S.), 1979, France-Empire (În românește: Copiii Gulagului - Cronică a copilăriei oprimate în URSS)
  • Le calvaire de Roumanie Chrétienne, Éditions France-Empire, 1987 (În românește: Calvarul României creștine[4])
  • Maîtresse, Dieu existe! Les enfants dans l'étau de l'athéisme soviétique, Fayard, Paris, 1988 (În românește: Tovarășă învățătoare, Dumnezeu există! Copiii în menghina ateismului sovietic)
  • Îmi bate inima la Bug, ed. Museum, Chișinău, 2000
  • L’Église persecutée, L’Âge d’Homme, 2002
  • Plaidoyer pour L’Église du Silence, Ed. Resiac, 2003
  • Calendarul persecuției religioase în țările comuniste, 2003
  • Inscripții pe un vas de lut, Editura Roza vânturilor, 1994
  • În șfichiul ironiei, Ed. Hrisoava, București, 1996
  • În așteptarea unui pământ nou, Editura Duh și Adevăr, 1998
  • Apocalipsiada
  1. ^ Autoritatea BnF, accesat în  
  2. ^ ro Anton Moraru, "Contribuții remarcabile la știința bibliografică", in Literatura și Arta, 10 martie 2010.
  3. ^ Sergiu Grossu, alături de soția sa Nicoleta Valeria Grossu, a susținut conferințe la Paris, Bordeaux, la Versailles, Besançon, Dieppe, Tours, Blois, Poitiers, Nantes, Brest, Toulouse, Lyon etc.
  4. ^ Traducerea românescă a apărut la editurile Convorbiri literare - ABC DAVA, în anul 1992. O ediție mai nouă a apărut la editura Vremea, în anul 2006.
  • Sergiu Grossu, Calvarul României creștine, "Convorbiri literare" - ABC DAVA, 1992.

Legături externe

[modificare | modificare sursă]