Sari la conținut

Sezonul de Formula 1 din 1957

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sezonul de Formula 1 din 1957
Durată
13 ianuarie - 8 septembrie
Nr. curse
8
Nr. piloți
69
Nr. echipe
16
Campionul la Piloți
Argentina Juan Manuel Fangio (Al 5-lea titlu)

Sezonul de Formula 1 din 1957 a fost cel de-al 11-lea sezon al curselor auto de Formula 1 FIA, și a inclus cea de-a opta ediție a Campionatului Mondial al Piloților.[1] Sezonul a fost disputat pe parcursul a opt curse, începând cu Marele Premiu al Argentinei pe 13 ianuarie și terminându-se cu Marele Premiu al Italiei pe 8 septembrie. În 1957 s-au desfășurat și alte nouă curse care nu au făcut parte din campionat. Juan Manuel Fangio a câștigat al patrulea său titlu consecutiv, și al cincilea în total, o performanță care nu avea să fie egalată decât 46 de ani mai târziu, în 2003, de către Michael Schumacher.

Fangio a ales să-și schimbe din nou echipa, alăturându-se lui Maserati înainte de începerea sezonului. Decizia de a schimba s-a dovedit a fi o lovitură de maestru, formația Ferrari, formată din Peter Collins, Eugenio Castellotti și Mike Hawthorn, nereușind să câștige vreo cursă. Castellotti și Alfonso de Portago au fost uciși în timpul sezonului (niciunul în accidente de Formula 1), făcând din acesta un an cu adevărat dezastruos pentru Ferrari.

Omul pe care l-a înlocuit Fangio la Maserati, Stirling Moss, s-a mutat la Vanwall, o echipă în ascensiune. Amândoi, Fangio și Moss, au câștigat fiecare cursă de campionat a sezonului, cu excepția Indianapolis 500, Fangio luând patru victorii față de cele trei ale lui Moss. Pe Nürburgring, Fangio a produs una dintre cele mai impresionante victorii din istoria Formula 1, când i-a depășit pe Collins și Hawthorn în penultimul tur, după ce o oprire la boxe l-a lăsat cu aproape un minut în urmă.[2]

La sfârșitul anului, s-a anunțat că Fangio nu se va întoarce pentru un alt sezon, deși a mai concurat în alte două curse din 1958. Maserati a renunțat la echipa de uzină, invocând motive financiare. Acesta a fost și ultimul an în care au fost acordate puncte pentru piloții care au împărțit aceeași mașină.

Piloții și echipele înscrise în campionat

[modificare | modificare sursă]

Următorii piloți și constructori au participat în Campionatul Mondial al Piloților din 1957.

Imagine Concurent Constructor Motor Șasiu Pneu Piloți
Numele pilotului Etape
BRM P25 Regatul Unit Owen Racing Organisation BRM BRM P25 2,5 L4 P25 D Regatul Unit Ron Flockhart 2, 4
Regatul Unit Roy Salvadori 2
Statele Unite ale Americii Herbert MacKay-Fraser 4
Regatul Unit Jack Fairman 5
Regatul Unit Les Leston 5
Connaught Type B Regatul Unit Connaught Engineering Connaught Alta GP 2,5 L4 Type B D Regatul Unit Stuart Lewis-Evans 2
Regatul Unit Ivor Bueb 2
Cooper T43 Regatul Unit Cooper Car Company Cooper Climax FPF 2,0 L4 T43 A
D
Australia Jack Brabham 2, 4, 7
Regatul Unit Les Leston 2
Regatul Unit Mike MacDowel 4
Regatul Unit Roy Salvadori 5, 7
Ferrari 801 Italia Scuderia Ferrari Ferrari Ferrari DS50 2,5 V8 801 E
P
Regatul Unit Peter Collins 1–2, 4–6, 8
Italia Luigi Musso 1, 4–8
Italia Eugenio Castellotti 1
Regatul Unit Mike Hawthorn 1–2, 4–6, 8
Germania de Vest Wolfgang von Trips 1–2, 8
Italia Cesare Perdisa 1
Spania Alfonso de Portago 1
Argentina José Froilán González 1
Franța Maurice Trintignant 2, 4–5
Maserati 250F Italia Officine Alfieri Maserati Maserati Maserati 250F1 2,5 L6
Maserati 250F1 2.5 V12
250F P Argentina Juan Manuel Fangio 1–2, 4–8
Regatul Unit Stirling Moss 1
Franța Jean Behra 1, 4–8
Argentina Carlos Menditeguy 1–2, 4–5
Italia Giorgio Scarlatti 2, 6–8
Statele Unite ale Americii Harry Schell 2, 4–8
Germania de Vest Hans Herrmann 2
Vanwall VW 5 Regatul Unit Vandervell Products Vanwall Vanwall 254 2,5 L4 VW 5 P Regatul Unit Stirling Moss 2, 5–8
Regatul Unit Tony Brooks 2, 5–8
Regatul Unit Stuart Lewis-Evans 4–8
Regatul Unit Roy Salvadori 4

Piloții și echipele private care nu și-au construit propriul șasiu și au folosit șasiurile constructorilor existenți sunt arătați mai jos.

Concurent Constructor afiliat Motor Șasiu Pneu Piloți
Numele pilotului Etape
Italia Scuderia Centro Sud Maserati Maserati 250F1 2,5 L6 250F P Statele Unite ale Americii Harry Schell 1
Suedia Jo Bonnier 1, 7–8
Statele Unite ale Americii Masten Gregory 2, 6–8
Franța André Simon 2
Germania de Vest Hans Herrmann 6
Ferrari Ferrari 625 2,5 L4 500 Argentina Alejandro de Tomaso 1
Italia Luigi Piotti Maserati Maserati 250F1 2,5 L6 250F P Italia Luigi Piotti 1–2, 7–8
Regatul Unit H.H. Gould Maserati Maserati 250F1 2,5 L6 250F D Regatul Unit Horace Gould 2, 4–8
Suedia Jo Bonnier Maserati Maserati 250F1 2,5 L6 250F P Suedia Jo Bonnier 5
Regatul Unit Gilby Engineering Maserati Maserati 250F1 2,5 L6 250F D Regatul Unit Ivor Bueb 5
Regatul Unit R.R.C. Walker Racing Team Cooper Climax FPF 2,0 L4 T43 D Australia Jack Brabham 5
Regatul Unit Bob Gerard Cooper Bristol BS2 2,2 L6 T44 D Regatul Unit Bob Gerard 5
Regatul Unit Bruce Halford Maserati Maserati 250F1 2,5 L6 250F D Regatul Unit Bruce Halford 6–8
Spania Francesco Godia Sales Maserati Maserati 250F1 2,5 L6 250F P Spania Paco Godia 6–8
Elveția Ottorino Volonterio Maserati Maserati 250F1 2,5 L6 250F P Elveția Ottorino Volonterio 8
Franța André Simon 8
  • Notă: Tabelele de mai sus nu includ piloții și echipele care au participat doar la cursa de Campionat Mondial de la Indianapolis.

Următoarele șapte Mari Premii și Indianapolis 500 au avut loc în 1957.

1. Argentina 2. Monaco 3. Statele Unite ale Americii 4. Franța
Marele Premiu al Argentinei
13 ianuarie
Marele Premiu al Principatului Monaco
19 mai
Indianapolis 500
30 mai
Marele Premiu al Franței
7 iulie

Buenos Aires (P)

Monaco (S)

Indianapolis (P)

Rouen-Les-Essarts (S)
5. Regatul Unit 6. Germania de Vest 7. Italia 8. Italia
Marele Premiu al Marii Britanii
20 iulie
Marele Premiu al Germaniei
4 august
Marele Premiu al Pescarei
18 august
Marele Premiu al Italiei
8 septembrie

Aintree (S)

Nürburgring (P)

Pescara (S)

Monza (P)
(P) - pistă; (S) - stradă.

Criza Suezului în curs, care a afectat petrolierele ce livrau petrol în țările lor respective, a afectat mai multe țări, precum Țările de Jos, Belgia și Spania. Aceste țări urmau să aibă fiecare câte un Mare Premiu, dar toate au fost anulate din cauza prețurilor foarte mari ale petrolului din acele țări.[3]

Etapa Mare Premiu Pole position Cel mai rapid tur Pilotul câștigător Constructorul câștigător Pneu
1 Argentina Marele Premiu al Argentinei Regatul Unit Stirling Moss Regatul Unit Stirling Moss Argentina Juan Manuel Fangio Italia Maserati P
2 Monaco Marele Premiu al Principatului Monaco Argentina Juan Manuel Fangio Argentina Juan Manuel Fangio Argentina Juan Manuel Fangio Italia Maserati P
3 Statele Unite ale Americii Indianapolis 500[a] Statele Unite ale Americii Pat O'Connor Statele Unite ale Americii Jim Rathmann Statele Unite ale Americii Sam Hanks Statele Unite ale Americii Epperly-Offenhauser F
4 Franța Marele Premiu al Franței Argentina Juan Manuel Fangio Italia Luigi Musso Argentina Juan Manuel Fangio Italia Maserati P
5 Regatul Unit Marele Premiu al Marii Britanii Regatul Unit Stirling Moss Regatul Unit Stirling Moss Regatul Unit Tony Brooks
Regatul Unit Stirling Moss
Regatul Unit Vanwall P
6 Germania de Vest Marele Premiu al Germaniei Argentina Juan Manuel Fangio Argentina Juan Manuel Fangio Argentina Juan Manuel Fangio Italia Maserati P
7 Italia Marele Premiu al Pescarei Argentina Juan Manuel Fangio Regatul Unit Stirling Moss Regatul Unit Stirling Moss Regatul Unit Vanwall P
8 Italia Marele Premiu al Italiei Regatul Unit Stuart Lewis-Evans Regatul Unit Tony Brooks Regatul Unit Stirling Moss Regatul Unit Vanwall P

Clasamentul Campionatului Mondial al Piloților

[modificare | modificare sursă]

Punctele au fost acordate pe o bază de 8–6–4–3–2 primilor cinci clasați în fiecare cursă, cu un punct suplimentar revenind pilotului care a stabilit cel mai rapid tur al cursei (dacă cel mai rapid tur a fost realizat de mai mulți piloți, punctul se va împărți egal la fiecare pilot). Doar cele mai bune cinci rezultate au fost luate în considerare pentru Campionatul Mondial. FIA nu a acordat o clasificare în campionat acelor piloți care nu au obținut puncte.

Poz. Pilot ARG
Argentina
MCO
Monaco
500
Statele Unite ale Americii
FRA
Franța
GBR
Regatul Unit
DEU
Germania de Vest
PES
Italia
ITA
Italia
Puncte
1 Argentina Juan Manuel Fangio 1 1P
R
1P Ab 1P
R
[b]
2P (2) 40 (46)
2 Regatul Unit Stirling Moss 8P
R
Ab 1P
R
/ Ab
5 1R 1 25
3 Italia Luigi Musso Ab 2R 2 4 Ab 8 16
4 Regatul Unit Mike Hawthorn Ab Ab / Ab 4 3 2 6 13
5 Regatul Unit Tony Brooks 2 1 / Ab 9 Ab 7R 11
6 Statele Unite ale Americii Masten Gregory 3 8 4 4 10
7 Statele Unite ale Americii Harry Schell 4 Ab / Ab 5 Ab 7 3 5 / Ab 10
8 Statele Unite ale Americii Sam Hanks 1 8
9 Regatul Unit Peter Collins 6 / Ab Ab 3 Ab / 4 3 Ab 8
10 Statele Unite ale Americii Jim Rathmann 2R 7
11 Franța Jean Behra 2 6 Ab 6 Ab Ab 6
12 Regatul Unit Stuart Lewis-Evans 4 Ab 7 Ab 5 AbP 5
13 Franța Maurice Trintignant 5 Ab 4 5
14 Germania de Vest Wolfgang von Trips 6 Ab 3 4
15 Argentina Carlos Menditeguy 3 Ab Ab Ab 4
16 Statele Unite ale Americii Jimmy Bryan 3 4
17 Statele Unite ale Americii Paul Russo 4 3
18 Regatul Unit Roy Salvadori NSC Ab 5 Ab 2
19 Statele Unite ale Americii Andy Linden 5 2
20 Italia Giorgio Scarlatti Ab 10 6 5 1
21 Spania Alfonso de Portago 5 1
22 Argentina José Froilán González 5 1
Australia Jack Brabham 6 7 / Ab Ab 7 0
Statele Unite ale Americii Johnny Boyd 6 0
Regatul Unit Bob Gerard 6 0
Italia Cesare Perdisa 6 0
Suedia Jo Bonnier 7 Ab Ab Ab 0
Statele Unite ale Americii Marshall Teague 7 0
Regatul Unit Mike MacDowel 7 0
Regatul Unit Ivor Bueb Ab 8 0
Statele Unite ale Americii Pat O'Connor 8P 0
Spania Paco Godia Ab Ab 9 0
Argentina Alejandro de Tomaso 9 0
Statele Unite ale Americii Bob Veith 9 0
Italia Luigi Piotti 10 NSC Ab Ab 0
Regatul Unit Horace Gould Ab Ab NS Ab Ab 10 0
Statele Unite ale Americii Gene Hartley 10 0
Regatul Unit Bruce Halford 11 Ab Ab 0
Statele Unite ale Americii Jack Turner 11 0
Elveția Ottorino Volonterio 11† 0
Franța André Simon NSC 11† 0
Statele Unite ale Americii Johnny Thomson 12 0
Statele Unite ale Americii Bob Christie 13 0
Statele Unite ale Americii Chuck Weyant 14 0
Statele Unite ale Americii Tony Bettenhausen 15 0
Statele Unite ale Americii Johnnie Parsons 16 0
Statele Unite ale Americii Don Freeland 17 0
Regatul Unit Ron Flockhart Ab Ab 0
Germania de Vest Hans Herrmann NSC Ab 0
Regatul Unit Les Leston NSC Ab 0
Italia Eugenio Castellotti Ab 0
Statele Unite ale Americii Jimmy Reece Ab 0
Statele Unite ale Americii Don Edmunds Ab 0
Statele Unite ale Americii Johnnie Tolan Ab 0
Statele Unite ale Americii Al Herman Ab 0
Statele Unite ale Americii Fred Agabashian Ab 0
Statele Unite ale Americii Eddie Sachs Ab 0
Statele Unite ale Americii Mike Magill Ab 0
Statele Unite ale Americii Eddie Johnson Ab 0
Statele Unite ale Americii Bill Cheesbourg Ab 0
Statele Unite ale Americii Al Keller Ab 0
Statele Unite ale Americii Jimmy Daywalt Ab 0
Statele Unite ale Americii Ed Elisian Ab 0
Statele Unite ale Americii Rodger Ward Ab 0
Statele Unite ale Americii Troy Ruttman Ab 0
Statele Unite ale Americii Eddie Russo Ab 0
Statele Unite ale Americii Elmer George Ab 0
Statele Unite ale Americii Herbert MacKay-Fraser Ab 0
Regatul Unit Jack Fairman Ab 0
Poz. Constructor ARG
Argentina
MCO
Monaco
500
Statele Unite ale Americii
FRA
Franța
GBR
Regatul Unit
DEU
Germania de Vest
PES
Italia
ITA
Italia
Puncte
Legendă
Culoare Rezultat
Auriu Câștigător
Argintiu Locul 2
Bronz Locul 3
Verde Alte locuri care punctează
Albastru Alte locuri
Nu s-a clasat, dar a terminat cursa (NC)
Purpuriu A abandonat cursa (Ab)
Negru Descalificat (DSC)
Alb Nu a luat startul (NS)
Roșu Nu s-a calificat (NSC)
Fără culoare Retras înainte de calificări (Ret)
Exclus (EX)
Nu a participat (celulă goală)
Adnotare Însemnătate
P Pole position
R Cel mai rapid tur
(6) Rezultatul nu a fost luat în considerare pentru CM
1 A împărțit mașina cu unul sau mai mulți piloți

Notă:

  • double-dagger – În Marele Premiu al Germaniei au fost înscriși și piloți care au concurat cu mașini de Formula 2. Aceștia nu erau eligibili de puncte pentru campionat, indiferent de poziția în care încheiau cursa.

Curse non-campionat

[modificare | modificare sursă]

Aceste curse n-au contat pentru Campionatul Mondial al Piloților.

Nume Circuit Dată Câștigător Constructor
Argentina XI Gran Premio Ciudad de Buenos Aires Oscar Gálvez 27 ianuarie Argentina Juan Manuel Fangio Italia Maserati
Italia VII Gran Premio di Siracusa Siracuza 7 aprilie Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Peter Collins Italia Lancia-Ferrari
Franța XVII Grand Prix de Pau Pau 22 aprilie Franța Jean Behra Italia Maserati
Regatul Unit V Glover Trophy Goodwood 22 aprilie Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Stuart Lewis-Evans Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Connaught-Alta
Italia X Gran Premio di Napoli Posillipo 28 aprilie Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Peter Collins Italia Lancia-Ferrari
Franța XXIII Grand Prix de Reims Reims-Gueux 14 iulie Italia Luigi Musso Italia Lancia-Ferrari
Franța V Grand Prix de Caen Caen 28 iulie Franța Jean Behra Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord BRM
Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord IX BRDC International Trophy Silverstone 14 septembrie Franța Jean Behra Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord BRM
Italia V Gran Premio di Modena Modena 22 septembrie Franța Jean Behra Italia Maserati
Maroc VI Grand Prix de Maroc Ain-Diab 27 octombrie Franța Jean Behra Italia Maserati
  1. ^ Indianapolis 500 nu a fost un Mare Premiu propriu-zis, cursa desfășurându-se pentru mașinile de USAC.
  2. ^ Juan Manuel Fangio și-a adjudecat matematic titlul la piloți la Marele Premiu al Germaniei.
  1. ^ 1974 FIA Yearbook, Grey section, pages 118–119
  2. ^ „F1's Best Drives #5 – Fangio's race of a lifetime” (în engleză). formula1.com. . Accesat în . 
  3. ^ „Grand Prix Cancelled”. Autosport. Accesat în .